Alexandra a reușit într-un timp scurt să-și însușească specializarea în afecțiunile locomotorii ale adulților cu vârste peste 17-18 ani și foarte activi din punct de vedere profesional și social. În cadrul clinicii, Alexandra tratează pacienți cu toată aparatura din dotare, plus kinetoterapie, indiferent că vorbim de traumatisme, fracturi, intervenții chirurgicale sau afecțiuni ale spatelui și ale coloanei vertebrale. Totodată, prin tehnici specifice de masaj, Alexandra reușește să elimine punctele trigger și să ofere o senzațională stare de liniște și relaxare pacienților cu afecțiuni mai blânde, care au nevoie de o pereche de mâini dibace.
O fire dinamică, pe Alexandra o găsim în forță, instructor la clasele de fitness medical pe care le ține cu sfintenie și lucrând cu copiii la clasele de grup organizate special pentru recuperarea scoliozei idiopatice adolescente.