Accidentul vascular ischemic reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial, atât sub aspectul importanței patologiei în sine – cea mai frecventă entitate morbidă din cadrul bolilor neurologice și constituie a doua cauză generală de deces la nivel mondial – dar și sub aspectul potențialului invalidant generat. Numărându-se printre cele mai majore cauze de dizabilitate, se afirmă că statistic aproape 2/3 dintre pacienții supraviețuitori unui AVC rămân cu grade variate de invaliditate.

Accidentul vascular cerebral este o patologie care, datorită ”poverii globale” pe care o reprezintă, constituie o prioritate pentru practica și cercetarea medicală, precum și în cadrul politicilor de sănătate, care necesită o abordare diagnostică și terapeutică multidisciplinară, cu o echipă complexă de specialiști . Din acest motiv este considerată o problemă mereu actuală, care necesită o educare în primul rând din punct de vedere social, pentru prevenire și recunoaștere imediată a primelor simptome. 

În vederea recunoașterii semnelor de alarmă, literatura internațională prezintă metoda de diagnosticare F.A.S.T. care cuprinde:

F- ”face„ – fața căzută;

A- „arm„ – slăbiciune în brațe;

S- „speech„ – tulburări de vorbire;

T- „time„ – apelează serviciul de urgență 112

Atunci când o persoană suferă un AVC, este supusă unui plan de reabilitare care se stabilește în etapa de spitalizare, în funcție de particularitățile individuale ale incidentului suferit (tipul de AVC, gradul de afectare a creierului, rapiditatea instituirii tratamentului după debut, comorbidități etc). După perioada spitalicească, când pacientul revine la domiciliu, de cele mai multe ori are nevoie în continuare de o echipă multidisciplinară care să-l ajute să devină în primul rând continent.

Sechele post AVC pot fi de natură motrică, prin paralizia unei jumătăți din corp, pot fi afectate vorbirea, ascultarea, lectura, scrierea, gestica etc. De asemenea pacientul poate suferi de tulburări sfincteriene (incontinență urinară, constipație), depresie și anxietate, acestea din urmă fiind cele mai frecvente.

În toate aceste cazuri stabilirea obiectivelor terapeutice sunt determinate în funcție de etapa și stadiul bolii fiecărui pacient, de către echipa multidisciplinară formată din medic neurolog, medic de recuperare, fiziokinetoterapeut, asistent medical, psiholog, logoped și terapeut ocupațional. Frecvența terapeutica cea mai mare este formată din suportul fizioterapeutic și cel psihologic.

Modalitățile terapeutice folosite în practicile uzuale sunt tehnici kinetice și electroterapeutice convenționale, cum ar fi metoda Kabat, metoda Bobath, mobilizări ale membrelor, tehnici de facilitare neuroproprioceptive, electrostimularea musculaturii flaste, stimularea cerebrală cu rol de amplificare a neuroplasticității cerebrale, etc.

Toate serviciile de reabilitare au ca scop principal maximizarea calității vieții pacienților cu accidente vasculare cerebrale și mai apoi ameliorarea controlului motor sau independența funcțională și integrarea socială.

Dobândirea independenţei funcţionale garantează că indivizii pot participa pe deplin la situaţiile de viaţă care sunt semnificative şi care urmăresc diverse scopuri. Fie că se confruntă cu o dizabilitate fizică, fie că nu, participarea la activităţile cotidiene sau

la viaţa profesională este esenţială pentru sănătate şi bunăstare.  Antropologii au observat că implicarea în rutina de zi a auto susținerii, producției şi agrementului le permite oamenilor să se exprime, să stabilească relaţii şi să îşi dezvolte identitatea proprie.

Unele elemente-cheie din îngrijirea centrată pe familie sau pe pacient includ recunoaşterea sprijinului familial, respectarea diferitelor metode de adaptare, facilitarea colaborării dintre familie şi cadrul medical la toate nivelurile de îngrijire medicală şi schimbul de informaţii complete şi nepărtinitoare cu familiile, în permanenţă şi într-o manieră susţinută. Prin adoptarea acestui cadru de referință în practică, echipa de reabilitare medicală va fi capabilă să planifice un proces de evaluare şi de tratament, care să corespundă cu obiectivele de viaţă şi cu priorităţile persoanei în cauză programele de recuperare medicală care îşi orientează intervenţiile în acest mod au şanse mai mari să obţină rezultatele dorite – consolidarea vieţii productive, promovarea recuperării eficiente şi reducerea poverii îngrijirii pentru persoanele cu dizabilităţi fizice pe termen lung, cum este cea pentru accidentul vascular cerebral.