Realitatea Virtuală – instrument pentru recuperarea neuromotorie

bermix-studio-4ov6VgaiiX0-unsplash-1-1-1024x703.jpg

 

Realitatea virtuală (VR) a apărut de mai bine de un deceniu și, în afară de a fi un sistem de divertisment, se dovedește a fi la fel de ingenioasă în scopuri medicale și terapeutice. Tehnologia VR este un instrument puternic folosit la motivarea pacienților, oferind în același timp feedback eficient pentru a îmbunătăți performanța sarcinilor și a exercițiilor.

Cercetările recente, efectuate asupra Accidentului Vascular Cerebral și a Realității Virtuale au condus la câteva dezvoltări de tehnologie utile în reabilitarea neuromotorie.

Neuroplasticitatea –  o parte vitală a recuperării

Recuperarea după un Accident Vascular Cerebral, traumatism sau ca urmare a unor afecțiuni neurologice este legată de neuroplasticitate, care ajută țesutul cerebral sănătos să preia funcțiile zonelor deteriorate. Neuroplasticitatea este capacitatea creierului de a se reorganiza și de a forma noi conexiuni între neuroni, numite sinapse, și de a ajuta persoana afectată să învețe din nou sau să se recupereze după leziuni. La fel cum mușchii câștigă în masă după activitatea fizică, creierul devine mai inteligent și mai organizat după exercițiile cognitive. Reversul este la fel de important; și anume lipsa antrenamentului poate duce la deteriorarea în continuare a funcției motorii și cognitive.

Cum poate ajuta tehnologia VR în reabilitarea neurologică?

Aproximativ 75% din pacienții care au făcut AVC suferă de o deficiență motorie a membrelor și aproape 80% dintre ei suferă de probleme cognitive, inclusiv tulburări de comportament și deficit de atenție. Pentru aceste afecțiuni, cercetătorii au dezvoltat sistemul de jocuri de reabilitare, care este o noua paradigmă de neuroreabilitare bazată pe tehnologia VR, cu scopul de a ajuta persoanele care suferă de un deficit neuromotor, mai ales după accident vascular cerebral, să se recupereze cât mai repede și mai eficient.

Sistemul abordează de asemenea deficitul cognitiv post-AVC, deoarece poate urmări feedback-ul utilizatorilor ca răspuns la diferite niveluri de instruire. Exercițiile au ca scop exploatarea și antrenarea proceselor cognitive dintre percepție și acțiune. Aceste tipuri de exerciții pot simula medii de antrenament personalizate pentru pacienții care suferă de diferite deficite neurologice, cum ar fi exerciții pentru membrele superioare și ale mâinilor, pentru leziunile cortexului motor și jocuri de echilibrare a corpului, pentru leziunile cerebeloase.

Realitatea virtuală stimulează motivația

Motivația are rolul principal în orice program de recuperare care se concentrează pe dificultatea sarcinii date. Cercetările arată că doar 34% dintre pacienții cu AVC sunt independenți funcțional după 5 ani iar mulți renunță la programul de recuperare din cauza lipsei de motivație.

O sarcină prea ușoară sau prea dificilă poate conduce la nerespectarea și implicit la eșecul programului de recuperare. Într-un experiement, cercetătorii au dezvoltat un modul de instruire virtual personalizat pentru fiecare subiect și au ajustat dificultatea exercițiilor pe baza performanței fiecărui pacient. Acest lucru a dus la o mai bună respectare a programului de recuperare și a sporit interesul pacientilor. În comparație cu fizioterapia convențională, realitatea virtuală oferă o motivație imensă și le permite pacienților să îndeplinească sarcini specifice în timpul programului de recuperare.

Dovezi bazate pe cercetare

Potrivit unei cercetări publicate în Jurnalul Internațional de Neuroreabilitare, în care s-a analizat recuperarea pe parcursul a șase luni cu ajutorul Realitații Virtuale a unor pacienți care au suferit un AVC, rezultatele au relevat o semnificativă îmbunătățire a funcției motorii.

În timpul studiului, pacienților care purtau echipamente speciale li s-au dat diferite sarcini în lumea virtuală, care le-au permis să practice diverse mișcări ale mâinilor. Funcția motorie a fost evaluată la jumătate de lună, o lună și la două luni după începerea recuperării iar rezultatele au fost promițătoare.

Într-un alt studiu, doisprezece subiecți au avut parte de antrenament cu VR punând accent pe mișcările degetelor, la 6 luni după Accidentul Vascular Cerebral. Programul a inclus patru jocuri VR: Plasma Pong, Hummingbird Hunt, Hammer Task și Virtual Piano, combinate cu tehnica robotică. Rezultatele au demonstrat îmbunătățirea mișcărilor degetelor cu o mai bună stabilitate si coordonare a mișcării.

Realitatea Virtuala este una dintre cele mai promițătoare tehnologii pentru recuperarea neuromotorie, capabilă să combine principiile neuroștiinței și tehnicile de fizioterapie în motivarea și recuperarea persoanelor care necesită reabilitare neurologică. 

Consideram, bazat pe experiența și rezultatele noastre, că această tehnologie aduce reale avantaje în recuperarea post Accident Vascular Cerebral și este cu siguranță un uriaș salt înainte comparativ cu abordarea traditională a recuperarii fizice.

Deși o sesiune de recuperare cu tehnologia realității virtuale e o procedură destul de nouă pentru piața din România și poate fi făcută doar la câteva centre de neuroreabilitare specializate, noi o aducem la domicilul pacientului și este inclusă ca standard în programele noastre de recuperare.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Copyright@KinetoExpress 2025. Toate drepturile rezervate.